Cătălin Rădulescu, supărat pe o polițistă din Argeș: Este o nesimțită, îi fac plângere penală

Cătălin Rădulescu, supărat pe o polițistă din Argeș: Este o nesimțită, îi fac plângere penală
Publicat: 23/05/2018, 14:54
Actualizat: 26/03/2019, 06:04

Deputatul Cătălin Rădulescu s-a prezentat miercuri, la Parchetul Genral, unde a fost citat în calitate de martor, după ce o polițistă din județul Argeș a depus o plângere penală împoriva sa pentru ultraj. La ieșire, Rădulescu a precizat că i s-a schimbat încadrarea din martor în suspect.

Polițista îl acuză pe deputat că a făcut-o „nesimțită” chiar în timpul procesului în care Rădulescu este acuzat de săvârșirea infracțiunii pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

„În procesul respectiv, au trimis-o pe această domnișoară, care a încercat să îmi ia martorul de lângă mine (…) și a încercat să îl convingă să spună altceva. Avocatul meu i-a spus că face o infracțiune și că vom face o plângere penală. A început să reacționeze și, la un moment dat, s-a adresat unei doamne și a spus: Nu știți cine e? E domnul deputat mitralieră. Atunci, eu i-am spus că este o nesimțită că spune așa ceva. Eu sunt medic chirurg, nu știu cine este ea. (…) Avocatul i-a spus că nu are voie să vorbească cu martorii decât în sala de judecată. Mi-a făcut plângere penală că am amenințat-o”, a declarat Cătălin Rădulescu, la ieșirea din Parchetul General.

El a precizat că polițista respectivă a fost îndemnată să depună plângere de adjunctul Poliției județene din Argeș, cel care i-a făcut controlul cu privire la deținerea armelor.

„Acum o sa îi facem noi plângere penală, aici la Parchet, pentru calomnie și pentru indimidarea martorilor. (…) O fac și nesimțită și fac și plângere. E o nesimțită dacă mă face pe mine, medic chirurg, una cu șapte clase mă face deputatul mitralieră, înseamnă că este o nesimțită. Eu sunt deputatul mitralieră? Eu sunt deputatul Mircea Rădulescu, domnul doctor, eventual. Eu nu am jignit-o pe ea”, a explicat Rădulescu.

Întrebat dacă „deputatul mitralieră” este o jignire, parlamentarul a spus: „Normal că este o jignire. Voi aveți voie să spuneți, pentru că sunteți presă, nu mă supăr când spuneți. Dar nu o individă. Cu presa nu am nicio treabă. Sunteți ok. Din punctul meu de vedere, puteți să spuneți ce vreți, dar m-a deranjat”.

În urmă cu un an de zile, polițiștii din Argeș au verificat armele deținute de parlamentarul PSD, Cătălin Rădulescu și au decis să îi suspende dreptul de a le deține, după ce acesta a declarat că are o mitralieră AKM cu care a luptat la Revoluție, pe care este pregătit să o folosească.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Cât costă o noapte de cazare la mare de la 1 iunie! Prețurile în Mamaia...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una gravă
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Beneficiile unui spray răcoritor după plajă în combaterea arsurilor solare
×